decembrie
20
2022

Evaluarea didactică – componentă a procesului instructiv-educativ

Un proces educațional de calitate nu poate fi realizat fără un sistem adecvat de evaluare. Evaluarea reprezintă un moment esențial în demersul didactic, de ea fiind interesați deopotrivă profesorii și elevii.

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecționare.

Orice profesie presupune formare inițială și continuă, pe parcursul întregii activități. Profesorii de educația tehnologică nu sunt o excepție. Astfel, la data de 13 decembrie 2022, profesorii de educația tehnologică  au fost întâlniți într-o atmosferă a sărbătorilor de iarnă, cu un mesaj de salut al elevilor în aroma mirosului de brad de către  comunitatea educațională a liceului teoretic Cotiujenii Mari. Au fost prezenți cadrele didactice la disciplină din toate instituțiile de învățământ secundar nivelul I.

La seminar cu un mesaj de salut către participanți s-a adresat șefa Direcției Învățământ doamna Popa Violeta.

Cadrele didactice au fost familiarizate cu diverse metode, tehnici și instrumente moderne de evaluare. Aspecte teoretico-metodologice la subiectul seminarului a prezentat M. Gonța, metodista Direcției Învățământ.

Au vizionat: lecție publică în clasa a VIII-a prezentată de profesoara Vieru Galina; Șezătoare de Sfântul Andrei ”De la lume adunate și-napoi la lume date” –  profesoara Cojocaru Tatiana. În timpul șezătorii au fost valorificate   obiceiuri și tradiții de Sfântul Andrei, cu rădăcini seculare păstrate de buneii părinților  elevilor. La rândul lor elevii s-au străduit să le promoveze tinerei generații de astăzi și le-au dat farmecul acestor vrăji. Elevii au cunoscut cine a fost Sfântul Andrei. În cadrul orei elevele claselor a VIII-a au realizat practic un produs a unui articol proiectat. Au elaborat reușit schița unui produs din modulul ”Arta mărgelitului”.

În cadrul evaluării seminarului, în urma analizei activităților publice cadrele didactice participante au remarcat faptul că evaluarea este acțiunea de apreciere și rolul fiecărui cadru didactic este de a-i antrena pe elevi în propria pregătire, de a personaliza comunicarea , de a modela elevii, adoptând și experientând metode moderne, cât mai atractive. Predarea în baza utilizării instrumentelor de asigurare a succesului elevilor a devenit un demers metodologic necesar și actual în procesul didactic- au remarcat profesoara Ouș Margareta (IP gimnaziul Pohoarna), Moscalu Silvia( IP gimnaziul Cușmirca) și alții. Cadrele didactice au menționat buna proiectare și realizare a orei și activității extradidactice, aportul adus de  administrația liceului teoretic la realizarea cu succes a obiectivelor seminarului.

M. Gonța, metodistă Direcția Învățământ