aprilie
19
2022

Formarea atitudinii de învățare prin individualizarea și diferențierea instruirii la elevi

Atitudinea reprezintă un factor și o condiție esențială în procesul de învățare, deoarece ea face ca această activitate să se producă și să se autosusțină, este raționalizatoare de efort și timp, stimulatoare pentru reușita și performanța celui care învață.

Pentru ca învățarea să se realizeze eficient e nevoie să se respecte anumite condiții psihopedagogice: condițiile generale; condițiile didactice; condițiile specifice.

Acestea vizează proiectarea unor activități cu caracter psihologic orientate spre particularitățile individuale ale elevului; conexiunea activităților specifice cu cele generale și educaționale, modelul pedagogic de învățare la elevi și strategiile de învățare, climatul psihologic pozitiv, axarea pe abordările psihologice și pedagogice fundamentale.

Toate aspectele date au fost abordate în cadrul seminarului metodic raional , realizat în regim online, pe 30 martie, cu genericul „Formarea atitudinii de învățare prin individualizarea și diferențierea instruirii la elevi”, fiind coordonat în colaborare cu Instituția Publică Gimnaziul Chipeșca, de către Bagrelia Emilia, psihopedagog SAP și având ca participanți președinții comisiilor multidisciplinare intrașcolare din instituțiile de învățământ preuniversitar din raion.

Cu un mesaj de salut, susținere și apreciere, în cadrul seminarului, a venit șefa Direcției Învățământ, doamna Popa Violeta. Dumneaei a argumentat rolul  educației incluzive în realizarea de calitate a procesului educațional.

Cu concretizări referitoare la procesul educațional incluziv, a venit și șefa Serviciului de Asistență Psihopedagogică, doamna Rotari Nadejda, afirmând că individualizarea învățării exprimă necesitatea adaptării dinamice a componentelor cognitivă și acțională ale conținuturilor și ale strategiilor didactice la particularitățile psihofizice ale fiecărui copil și, respectiv, la particularitățile relativ comune unor grupuri de copii, în vederea atingerii potențialului maxim în dezvoltare.

Participanții seminarului, președinții comisiilor multidisciplinare intrașcolare,au fost întâmpinați de salutul virtual al elevilor claselor primare din IP Gimnaziul Chipeșca, fiind coordonați de către învățătoarea Pleșca Nina, reliefând prin cântece și poezii mesajul „Dulcea mea copilărie”.

Doamna Directoare, Marinescu Silvia, a prezentat cartea de vizită a IP Gimnaziul Chipeșca, cu obiectivele, realizările și oportunitățile implicării colectivului pedagogic și al elevilor în colaborare cu părinții, pentru realizarea procesului educațional individualizat.

Un suport informativ și practic privind Formarea atitudinii de învățare prin individualizarea și diferențierea instruirii la elevi a fost abordat de către psihopedagogul SAP, Bagrelia Emilia.

 Dumneaei a afirmat că atitudinea  de  învățare reprezintă  un  sistem  de  acțiuni  cognitive,  acțiuni  afective  și   acțiuni comportamentale  ale  elevului  față  de  învățare,  axate  pe  comprehensiune,  pe  experiența  de  viață, pe  interes  și  motivație,  pe  convingeri  –  toate  acestea  orientând  subiectul  spre  un  anumit comportament vizavi de obiectul cercetat.
Procesul  formării  atitudinilor  este  compus  din  interesele,  nevoile  și  necesitățile  spirituale, materiale,  psihofiziologice  ale  personalității. La  fundamentele  formării  atitudinilor  se  află  de obicei  motivele,  motivația  învățării,  precum  și  ideile,  convingerile,  orientările,  aspirațiile elevului,  deci,  aspectele  interioare,  influențate  și  de  cele  exterioare  ale  procesului  de  învățare, cum ar fi procesele cognitive, de conținut, metodologice, tehnologice ș.a.

În acest context, au fost realizate oră publică la biologie, clasa IX-a, la subiectul „Maladii ereditare” de către profesoara Grajdean Aliona și  oră publică la matematică, clasa a VIII-a, Oră de sinteză: Ecuații de gradul I cu o necunoscută. Sisteme de ecuații. Sisteme de inecuații, de către profesoara de matematică, Marinescu Silvia.

Orele au fost desfășurate în clasele unde sunt incluși elevi cu cerințe educaționale speciale, astfel abordând procesul individualizării și diferențierii instruirii la elevi,  adaptând modalitățile și strategiile de predare-învățare în conformitate cu potențialul și particularitățile de dezvoltare ale elevilor.

Doamnele profesoare au utilizat variate metode și tehnologii didactice, au motivat implicarea elevilor cu cerințe educaționale speciale în învățarea activ-participativă, au stimulat formarea unei atitudini pozitive față de învățare, cunoaștere, implicare a tuturor elevilor din clasele respective.

Pe parcursul seminarului, șefa Serviciului de Asistență Psihopedagogică, a reamintit președințelor comisiilor multidisciplinare intrașcolare, despre reglementările și condițiile specifice referitoare la evaluarea finală și certificarea elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Spre finele seminarului, președinții comisiilor multidisciplinare intrașcolare au asistat la activitatea extracurriculară: „Drepturile copilului văzute prin ochi de copil”, coordonată de către profesoara de limbă română, doamna Grajdean Lilea și cadrul didactic de sprijin, doamna Timercan Natalia.

Prin intermediul acestei activități, elevii claselor a V-IX-a și-au exprimat drepturile, și-au implicat talentele, abilitățile și competențele lor în realizarea diversor activități, prin concurare, interacționare, comunicare, prezentare, creativitate și participare indiferent de vârstă, gen și potențial de dezvoltare.

Atitudinea este felul unei persoane de a se purta, a se gândi și a se simți. Ea crește pe baza unor valori.  Realizând astfel un schimb de valori, idei și sentimente, noi evoluăm ca personalitate, dezvoltăm interesul și curiozitatea față de lucruri noi,  sporim inițiativa în interacțiuni și activități, formăm  la elevi  capacității de a continua o sarcină, chiar dacă întâmpină dificultăți dezvoltăm creativitatea în activitățile zilnice și stimulăm responsabilități prin folosirea instrumentelor de autoevaluare.

Mulțumim echipei manageriale și colectivului pedagogic, elevilor din IP Gimnaziul Chipeșca pentru realizarea și desfășurarea activităților interesante, ample în cunoștințe și implementarea strategiilor didactice.

 Bagrelia Emilia, Psihopedagog, Serviciul de Asistență Psihopedagogică Șoldănești