La data de 23 noiembrie, Direcția Învățământ a organizat o ședință cu directorii instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar. Invitați au fost Mândru Nicolae, președintele raionului, Zumbreanu Lilian, șeful Secției Securitate Publică, Inspectoratul de Poliție Șoldănești.
Mândru Nicolae a înmânat indemnizațiile alocate de către Consiliul Raional Șoldănești tinerilor specialiști Volos Andrei, profesor de geografie, Gimnaziul Alcedar -5000 lei și Murafa Maria, conducător muzical, Grădinița ,,Mărțișor” Șoldănești – 3000 lei.
Privitor la parteneriatul viabil între Inspectoratul de Poliție și instituțiile de învățământ din raion a relatat Zumbreanu Lilian, a comunicat despre Campania ,,Bună ziua” care se desfășoară la nivel de raion. Leontieva Ecaterina, specialist, a prezentat rezultatele monitorizării laboratoarelor de informatică și TIC în instituțiile de învățământ și a propus tuturor directorilor să completeze laboratoarele cu calculatoare noi, cele depășite să fie casate.
Șeful Direcției Învățământ, Popa Violeta, a atenționat conducătorii instituțiilor despre importanța respectării restricțiilor pe perioada pandemiei, datele privitor la vaccinarea cadrelor didactice și a personalului angajat în instituții. Situația și cazurile de infectare cu Covid -19 a elevilor, profesorilor în perioada 15.11-19.11.2021 au fost prezentate de dna Vlas Aurica, specialist superior.
Despre implementarea Metodologiei privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic și unele aspecte privind perfectarea documentației de personal a comunicat Ciorici Elena, specialist superior. Oprea Diana, șef Centrul Metodic, a relatat informații cu privire la sistemul de motivare și stimulare a performanței profesionale, a îndemnat directorii să motiveze cadrele să se implice în concursurile ,,Pedagogul anului” și ,,Managerul anului”.
În final Grădinaru Alexandru, șef adjunct, a informat privitor la organizarea și desfășurarea sesiunii de iarnă în anul de studii 2021-2022.
Vlas A., specialist superior




