La data de 27 mai 2021, conform planului de activitate a Serviciului de Asistență Psihopedagogică Șoldănești, psihologul – Țurcan Cristina, a organizat și desfășurat un webinar cu psihologii școlari din cadrul instituțiilor de învățământ raionale cu genericul: ,,Activitatea Psihologului Școlar”.
Scopul a vizat:
- Asigurarea realizării serviciului psihologic în școală calitativ, respectând interesul superior al copilului, conform cerințelor stipulate în Reperele metodologice privind activitatea psihologului școlar.
- Diseminarea experienţelor avansate/inovatoare şi a practicilor de succes privind procesul educațional din perspectiva psihologică.
În cadrul webinarului, psihologii din instituțiile de învățământ: Artin Tatiana, psiholog L/T Răspopeni; Grădinari Valentina, psiholog (grad didactic II) L/T ,,A. Mateevici”; Bumbac Vasile, psiholog L/T ,, Ștefan cel Mare”; Gîrlea Tatiana, psiholog (grad didactic I) L/T Cotiujenii Mari, au venit cu o prezentare Power-Poit prin care au comunicat despre: ,, Practici de succes, realizări și oportunități în activitatea de asigurare a asistenței psihologice”.






