La data de 16 martie 2021, s-a desfășurat webinar cu genericul ,,Criterii de elaborare a testelor de evaluare individualizate”, monotorizat de către Bagrelia Emilia, psihopegagog și Rotari Nadejda, șef a Serviciului de Asistență Psihopedagogică.
În cadrul webinarului au participat învățătorii claselor a IV-a, membri ai comisiilor multidisciplinare intrașcolare din instituțiile de învațamânt din raion.
Subiectele discutate au fost:
* Reglementări privind elaborarea testelor de evaluare finală, pentru elevii cu cerințe educaționale speciale;
* Condiții specifice vizate în Ordinul MECC, nr. 311 din 05 mai 2015;
* Etape și indicatori de elaborare a testului docimologic;
* Modele de teste de evaluare finală și tipuri de itemi în conformitate cu cerințele educaționale speciale ale elevilor și obiectivele stipulate.
În cazul candidaților care au parcurs disciplinele de examen în baza curriculum-ului modificat, Consiliul profesoral confirmă necesitatea susținerii testării naționale prin probă de evaluare individualizată. Această situație nu exclude, după caz, necesitatea adaptării condițiilor de susținere a probei de evaluare finală.
Proba de elaborare finală (testul) pentru elevul cu Cerințe Educaționale Speciale, care a studiat în baza curriculumului modificat, o elaborează profesorul la clasă, care a elaborat și a realizat cu elevul, pe parcursul anului de studii, curriculumul individualizat. Testul se elaborează, ținând cont de rigorile docimologice, în conformitate cu obiectivele și finalitățile stabilite în Planul Educațional Individualizat.
Testul elaborat se remite, spre aprobare, Comisiei raionale de examene.
Comisia raională de examene examinează testul și decide asupra aprobării acestuia.
Testul aprobat se remite în instituție în ziua examenului, împreună cu pachetul de teste pentru întreg eșantionul de candidați la testarea națională.
Elaborat: Bagrelia Emilia, psihopedagog , Serviciul de Asistență Psihopedagogică Șoldănești





