decembrie
21
2020

Aleg să mă simt bine

La data de 17 decembrie 2020, în baza Gimnaziului Olișcani, conform planului DÎ,  s-a desfășurat seminarul  teoretico-practic, în regim online, la disciplina Dezvoltarea personală cu tema:Metode eficiente de învățare: învățarea pe sarcini, învățarea prin cooperare, învățarea bazată pe proiecte,învățarea prin experiență”,  la care au participat învățători și profesori care predau această disciplină din toate instituțiile din raion.

Echipa managerială : Vera  Boțan, director, Mișcov Irina, director adjunct pentru instruire, Natalia Barcari, director adjunct pentru educație au creat condiții bune pentru desfășurarea eficientă a activităților din cadrul seminarului. Unul dintre obiective a fost ,,Asigurarea stării de bine a elevilor și cadrelor didactice” în perioada pandemiei și care a fost realizat cu succes în cadrul activităților. Directorul instituției a prezentat Cartea de vizită a instituției , unde s-au menționat performanțele și realizările colectivului. Salutul virtual al elevilor a fost filmat din timp, deoarece în perioada 14-24 decembrie sunt suspendate activitățile extrașcolare în incinta instituțiilor . Produsele create la diferite module și în diferite clase au fost prezentate și comentate de către elevi.S-a pus accent pe  unele aspecte importante în procesul de predare și evaluare în contextul situației de COVID-19 la disciplina Dezvoltare personală  în cadrul suportului teoretic prezentat pentru participanți.

Profesoara Olga Pisarenco a desfășurat ora publică cu subiectul,, Hainele mele sunt viitorul meu”, care a decurs într-un ritm vioi și utilizând metode participativ-active. Elevii au conștientizat importanța purtării uniformei școlare la ore. Distanța fizică a fost respectată, elevii și profesorii au purtat măști de protecție. Participanții la seminar au fost implicați practic în Master-Class-ul  ,, Utilizarea platformei Kahoot la Dezvoltarea personală”,  organizat de Olga Pisarenco , profesoară , grad didactic II, care a demonstrat pas cu pas cum se folosește la ore.

Aurica Vlas, specialist superior, DÎ