Cu toții avem nevoie de un gând bun din când în când. Avem nevoie de oameni buni în jurul nostru, care ne inspiră să facem fapte bune. Și avem nevoie de inspirația celorlalți pentru a da mai departe bunătatea noastră, pentru că „niciun gest de bunătate, indiferent cât e de mic, nu e în zadar”.
Viitorul și bunăstarea tuturor depinde mult de noua generație care abia prinde aripi spre zborul îndelungat al vieții. Educația, gândurile și faptele lor țin de fericirea noastră de apoi.
În conformitate cu planul de acțiuni cu privire la prevenirea și combaterea violenței în Instituțiile de Educație Timpurie la data de 19.12.2018 în incinta grădiniței ,,Spicușor” din s. Pohoarna, r-nul Șoldănești, s-a petrecut o activitate de grup cu copiii din grupa pregătitoare cu genericul: ,,Un pas spre o lume mai bună”, unde au participat 19 copii, 3 cadre didactice și un părinte. Activitatea a fost coordonată de către – Țurcan Cristina, psiholog SAP.
Atenția a fost captată printr-un recital de poezie care a dus la sensibilizarea copiilor de a manifesta un comportament binevoitor atât în relație cu oamenii cât și cu toate vietățile ce ne înconjoară.
Au fost utilizate metode și tehnici de lucru precum: Braistorming-ul, cubul, explozia stelară, metoda R. A. I., conversația, lucru în grup, unde copii s-au manifestat activ și au găsit soluții pentru diverse situații. Au creat portretul unui copil educat și au învățat unii de la alții că este binevenit să-și acorde ajutor în momentul necesar. Prin toate aceste acțiuni copii din grădinița ,,Spicușor” și-au completat bagajul de cunoștințe cu bune maniere care trebuie să le dețină fiecare copil. Aici ,,Micii Curioși” au aflat că bunătatea poate fi învățată de la toate, începând și de la cele mai mici fire de iarba și sfârșind cu razele călduroase de soare. Fiecare din ele ne demonstrează că zilnic putem fi mai buni unii cu alții, mai darnici, mai blânzi, mai grijulii.
Pe parcursul activității au fost combinate exerciții cognitive cu jocuri dinamice pentru o bună dispoziție a copiilor și crearea atmosferei plăcute de învățare. Accentul a fost pus pe crearea și menținerea relațiilor afective în grupul de copii.
La final printr-un feedback, copii și-au exprimat impresiile despre cunoștințele acumulate și modul în care ar putea să le utilizeze în continuare. Au realizat că totuși, bunătatea te face mai fericit, poate chiar mai sănătos sufletește și orice conflict are cel puțin o cale pașnică de soluționare.
Elaborat: Țurcan Cristina, psiholog SAP.








