În memoriam Dumitru Matcovschi, în instituțiile de învățământ din raion, au fost organizate activități de comemorare a marelui scriitor cu prilejul a 85 ani de la naștere.
În IP Gimnaziul ”Dumitru Matcovschi” Vadul-Rașcov, localitatea de baștină a poetului, a fost organizat un minunat Festival-Concurs de poezie, cântec și desen „Inima și cuvântul lui Dumitru Matcovschi”. Cu un mesaj motivațional a venit șeful Direcției Învățământ Șoldănești, dl Boris Volontir.
Înaltă apreciere și recunoștință echipei manageriale și colectivului didactic din IP Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” Vadul-Rașcov, directoare dna Rita Negru-Vodă, directoare adjunctă pentru educație Claudinia Cazac, directoarei Casei Memoriale Dumitru Matcovschi, dna Stela Gavrilita, pentru promovarea operei literare și artistice a poetului, scriitorului și compozitorului Dumitru Matcovschi, cultivarea valorilor culturale, dragostei pentru limba română și identitatea națională.
Diana Oprea, șefa Centrului Metodic





