mai
03
2024

Promovarea valorilor europene prin lectură

La 30 aprilie, în incinta Complexului Educațional Gimnaziul-Grădiniță Poiana s-a desfășurat seminarul metodic cu bibliotecarii școlari. Obiectivul prioritar a fost: Implementarea metodelor eficiente în promovarea valorilor europene prin lectură.

Salutul elevilor, a creat buna dispoziție chiar de la începutul seminarului. Directoarea instituției, Ana –Maria Iațîc, a prezentat cartea de vizită a instituției, a informat publicul despre performanțele elevilor și a cadrelor didactice.

A fost perezentat  ghidul elaborat de Pro-Didactica ,, Integrarea europeană pentru tine,tinere”, care include activități ce au tangența cu biblioteca ,, În lumea poveștilor europene”, ,, Europa în biblioteca ta”.

Activitatea –concurs ,, Descoperim universul european în bibliotecă”, ghidată de bibliotecara Iacobina Ala, a captivat participanții prin inteligență și creativitate. Două echipe ,,Moldovenii” și ,,Europenii” au trecut prin mai multe probe, demonstrând ingeniozitate și talent.

Profesorul de informatică, Iațîc Andrian, împreună cu elevii clasei a VIII-a, au prezentat produsul în urma realizării proiectului STREAM ,,ABC-ul european” și au demonstrat  că lecturând afli multe informații despre Uniunea Europeană inclusiv date și cifre privind viața în Uniunea Europeană, curiozități despre țările UE, etc.

Bibliotecarele Guțan Carolina, Cornea Felomia au prezentat exemple de bune practici din activitatea lor.

Direcția Învățământ apreciază munca elevilor și a întregului colectiv, care a contribuit la reușita acestui seminar. Mulțumiri dnei director Ana-Maria Iațîc pentru crearea condițiilor bune de desfășurare a seminarului.

 

Vlas, șefă interimară DÎ