În acest an, Direcția Învățământ Șoldănești a organizat ediția II a Concursul raional de poezie dedicat poetei Angela Mândâcanu –Muntean, la care au participat toate instituțiile din raion, 25 elevi din treapta gimnazialâ și liceală, pasionați de poezie. Scopul acestui concurs este promovarea operei poetei Angela Mândâcanu-Muntean, originară din satul Chipeșca, raionul Șoldănești, dezvoltarea personală a elevilor prin intermediul poeziei. Elevii au expediat video cu recitalul unei poezii din opera poetei Angela Mândâcanu-Muntean. Juriul a decis următorul clasament:
Categoria de vârstă 13-16 ani
Locul I-Mițco Mihaela, poezia,, Fii om”, gimnaziul Cușmirca;
Locul II-Carpovici Gabriela, poezia ,,Muzica lui”, CE Gimnaziul –Grădiniță Salcia;
-Boțan Ionela, poezia, ,,Sunați-o pe măicuța, dragi copii”, Gimnaziul Olișcani;
Locul III-Lisnic Loredana, poezia ,,N-am timp”, LT Cotiujenii Mari;
Belibov Victoria, poezia ,,Nu lăsați prosia-n capul mesei”, LT Răspopeni;
Botezat Selina, poezia ,,Buna, fiule, e mama”, Gimnaziul,,A. Grosu” Dobrușa;
Mențiuni: Puia Merem, poezia ,,Plânge-al meu popor la colt de țară”, Gimnaziul Climăuții de Jos;
Macovei Alin, poezia ,,Acasă”, Gimnaziu l,,Gr. Eftodiev” Șestaci;
Vădănescu Ion, poezia ,,Să ne rugăm în Postul Mare”, Gimnaziul ,,S.S. Cibotaru” Cobîlea;
Borițchi Cătălin, poezia ,, Povața tatei”, CE Gimnaziul-Grădiniță ,,M. Volontir” Glinjeni.
Categoria de vârstă 17-19 ani
Locul I-Litvin Natalia, poezia ,,Cuib de rândunele”, LT Cotiujenii Mari;
Locul II-Stratulat Minodora, poezia ,,Unde e măicuța?”, LT ,,Ștefan cel Mare” Șoldănești;
Locul III-Ivanesi Liliana, poezia ,,Cine-s părinții?”, LT,,A. Mateevici” Șoldănești;
Mențiune: Potîrniche Sanda, poezia ,,Să nu-mpușcați, vă rog, în stele” LT Răspopeni
Direcția Învățământ mulțumește tuturor elevilor pentru participare activă, profesorilor care au ghidat elevii în lumea miraculoasă a poeziei.
Aurica Vlas, specialist superior
