Sociologul american Robert Merton menționa că familia este cea mai importantă
“curea de transmisie a valorilor şi normelor culturale din generaţie în generaţie”, iar cercetătorul român Constantin Narly sublinia că familia a avut întotdeauna o influenţă decisivă asupra educaţiei“ cărei îi datorăm virtuţile neamului”.
Drepturile civile ale copilului încep din familie. Familia este un agent fundamental pentru conştientizarea importanţei drepturilor omului şi respectarea acestora, precum şi a valorilor umanităţii, a identităţii şi tradiţiei culturale proprii sau ale altor civilizaţii.Nimic mai valoros decât familia n-a inventat până în prezent civilizaţia pentru a-l integra pe copil în societate, în relaţiile umane.
Fiecare copil are dreptul să crească în familie. Tocmai din acest considerent, începând cu 2001, în Republica Moldova a apărut o profesie nouă, nu una obișnuită, ci una care presupune multă dăruire și bunătate – profesia de a fi părinte (asistent parental profesionist APP). Este un serviciu social oferit de stat și este una dintre cele mai bune soluţii pentru copiii separaţi de familiile biologice.
Politicile educaționale sunt bazate pe valorificarea principiilor educației pentru toți, indiferent de cerințele speciale cu care se confruntă, pentru a deveni utili în familiile lor, dar și utili societății în care reușesc să se integreze. Școala trebuie să ofere o paletă cât mai largă de servicii educaționale care să atragă copii și să le satisfacă cerințele. În această școală trebuie să existe în primul rând comunicare, înțelegere, într-un cuvânt un spațiu dominat de acceptare, toleranță și diversitate. Este știut faptul că din categoria copiilor cu cerințe speciale fac parte nu numai copii cu deficiențe, dar și copii care, sunt din grupul de risc (copii ai străzii, copii abandonați, din medii defavorizate etc.).
Moderat de Bumbac Ion, psiholog în cadrul Serviciului de Asistență Psihopedagogică pentru activitatea online(Școala experiențelor avansate), a fost ales subiectul “Lucru cu copiii cu Cerințe Educaționale Speciale din familiile de Asistență Parentală Profesionistă” pentru a putea oferi serviciile necesare și calificate în dezvoltarea educațională a acestor copii.La 29 octombrie actualCadrele Didactice de Sprijin:Creciun Natalia,IP gimnaziul Sămășcani și Gogiu Vergilia, IP gimnaziul “D. Matcovschi” au vorbit depsre experiențade lucru cu copiii cu Cerințe Educaționale Speciale din familiile de Asistență Parentală Profesionistă.
Aducem sincere mulțumiri specialiștilor din domeniul incluziv pentru schimbul de experiență oferit și implicarea activă în lucru cu această categorie de copii.
Elaborat: Bumbac Ion
Psiholog SAP




