În decursul dezvoltării ontogenetice formarea deprinderilor de scris implică efort susținut o perioada lungă de timp. Această perioadă nu se referă doar la intervalul clasei I. Etapa premergătoare este și ea esențială și rezidă în activitățile desfășurate în grădiniță.
Pentru formarea scrisului, activitățile de desenare, decupare, modelare, lipire, colorare cu diverse instrumente: creion, stilou, pensula – au o importanță deosebită în stimularea dezvoltării psihomotricității. Motricitatea manuală fină reprezintă capacitatea de coordonare şi precizie a mişcărilor şi are un rol foarte important în dezvoltarea globală a copiilor.
Pe lângă particularităţile fireşti, în dezvoltarea abilităților grafice a preşcolarilor pot să apară unele tulburări motrice care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze.
Reieșind din aceste considerente, în data de 15.04.2021 conform planului de activitate al Serviciului de Asistență Psihopedagogică Șoldănești s-a organizat și desfășurat webinarul teoretico-practic pentru educatorii grupelor mari și preșcolare cu genericul: „Profilaxia tulburărilor de scris la preșcolari”. Activitatea a fost moderată de către Moraru Rodica, logoped în cadrul Serviciului de Asistență Psihopedagogică. La webinar au participat educatori din 31 de instituții de educație timpurie din raion.
Scopul evenimentului online a fost de a familiarizarea educatorii cu practici în realizarea activităților cu caracter preventiv care stau la baza principiilor destinate în a preveni dezvoltarea unor tulburări cu caracter psihomotric la copiii preșcolari.
Agenda activității de prezentare/informare a urmărit câteva obiective majore precum:
- Definiri/concepte;
- Generalități ontogenetice neurofiziologice de dezvoltare a structurilor motrice;
- Tipologia tulburărilor grafice la preșcolari;
- Trăsături caracteristice ale tulburărilor în plan grafic pentru limbajul scris;
- Prezentarea aspectelor de prevenire a tulburărilor de scris cu modalități de lucru.
Tulburările limbajului scris implică o problematică deosebit de complexă ce necesită o abordare sistematică. Din acest motiv, au fost descrise în amănunt mai multe aspecte privind profilaxia acestor tulburări, punctând necesitatea unei intervenții precoce.
Recomandarea finală prezentată de către moderator, specialist în domeniul tulburărilor de limbaj și comunicare, pentru educatori, a fost – abordarea individualizată și evitarea neglijării factorilor importanți în însușirea și dezvoltarea limbajului scris la vârsta preșcolară, și anume: impactul adulților asupra performanțelor, eficiența procesului instructive-educativ, capacitățile intelectuale ale copilului, afectivitatea, motivația pentru activitate și personalitatea acestuia.
Moraru Rodica-Logoped, Serviciul de Asistență Psihopedgogică




