aprilie
05
2019

Toţi elevii sunt consideraţi la fel de importanţi

,, Educatia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul”

Multe din lucrurile frumoase în viaţa unui copil se întâmplă atunci, când mediul educaţional este prietenos copilului, în care acesta beneficiază de înţelegere, acceptare, ajutor reciproc din partea semenilor şi de proiectarea unor astfel de ocazii, în care să i se răspundă adecvat nevoilor sale educaţionale de bază, din partea profesorilor şi părinţilor. Ceea ce ne străduim să le oferim copiilor din insituția IP Gimnaziului Olișcani.

Şcoala noastră promovează un învăţământ incluziv deschis şi flexibil capabil: să ofere tuturor copiilor din comunitate şanse egale de dezvoltare personală. La data de 15.03.2019 beneficiarii Centrului de Resurse pentru Educația Incluzivă din IP Gimnaziul Olișcani ghidați de Cadrul Didactic de Sprijin au desfășurat activitatea psihopedagogică de grup cu genericul: ,,În lumea poveștilor”. Activitatea a fost desfășurată pentru copiii din Centru de Resurse pentru Educația Incluzivă. Scopul activității a fost : Stimularea proceselor psihice cognitive: gândire, imaginaţie, atenţie, consolidarea deprinderilor de exprimare corectă, coerentă, expresivă.

La activitate au participat cadrele didactice din instituție și părinți. Elevii au fost activi, atenți și au demonstrat succesele obținute . La finele activității elevii au avut parte de surprize: Cuptorul îngrijit de fata moșneagului din povestea ,, Fata babei și fata moșneagului” i-a servit cu copturi rumene și gustoase. Au fost menționați cu diplome de merit. Mari  succese le dorim și în continuare.