decembrie
28
2018

Standarde de competență profesională ale cadrelor manageriale

În vacanța de iarnă continuă activitățile de formare continuă a cadrelor didactice și manageriale. Astfel, la data de 26 decembrie 2018, în Gimnaziul Climăuții de Jos s-a desfășurat un seminar metodic cu directorii adjuncți pentru instruire cu tema ”Standarde de competență profesională ale cadrelor manageriale din învățământul general”. Cu privire la acest subiect și despre acțiunile manageriale desfășurate în cadrul gimnaziului pentru a atinge standardele de competență profesională a vorbit dna Gîrlea Ludmila, director adjunct pentru instruire în Gimnaziul Climăuții de Jos. În cadrul seminarului au fost îmbinate armonios informațiile utile cu magia sărbătorilor de iarnă care a predominat la activitatea extrașcolară prezentată de elevii talentați ai gimnaziului.

Aducem mulțumiri echipei manageriale și colectivului gimnaziului Climăuții de Jos pentru aportul adus la realizarea eficientă a seminarului.

Diana Oprea, șef Centrul Metodic.