În cadrul ședinței cu managerii școlari din data de 05.12.2017 s-au discutat o serie de probleme ale școlii la ziua de azi.
Sub ghidarea Dnei Ciorici Elena, specialist superior, cadrele manageriale au completat cerere pentru certificarea cheii publice, publicată pe pagina Centrului de certificare a cheilor publice, ca la început de nou an 2018 să poată completa Declarația pe venit online.
Dna Leonteva Ecaterina, specialist a vorbit despre necesitatea respectării actelor legislative și normative care reglementează procesul de completare a Rapoartelor SIME.
Dna Oprea Diana, șef Centrul Metodic, a îndemnat cadrele manageriale să implice colectivele didactice în dezbateri privind debirocratizarea sistemului educațional și să înainteze unele propuneri, sugestii până la data de 07.12.2017.
Dl Mîndru Nicolae, șef Direcția Învățământ, a vorbit despre problemele care apar la sfârșit de an calendaristic și modalitățile de soluționare.
Dna Pînzari Aliona, director Liceul Teoretic ”A.Mateevici” Șoldănești, a relatat despre experiența acumulată în urma vizitei în școlile din Austria.
Moscalu Silvia, director Gimnaziul Cușmirca


