Luni, 20 noiembrie, managerii școlari au fost convocați în ședință în cadrul căreia s-au abordat problemele actuale în domeniul educațional. Șeful Direcției Învățământ, Nicolae Mîndru, a informat despre unele schimbări preconizate de Ministerul Educației în scopul sporirii calității procesului educațional. De asemenea au fost făcute unele recomandări de către următorii specialiști: Diana Oprea, șef Centrul Metodic, Aurelia Vlas, specialist coordonator metodist, Ecaterina Leontiev, specialist, Bulhac Serghei, specialist metodist.
La ședință a fost invitat dl Vladimir Hotineanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care a vorbit despre activitățile de îmbunătățire și modernizare a învățământului în Republica Moldova, inclusiv: revizuirea curricula școlară prin diminuarea conținuturilor programelor de studii, reducerea numărului de rapoarte prezentate în decursul anului, aplicarea unui nou mecanism de finanțare pentru formarea continuă a cadrelor didactice. Au fost înregistrate toate problemele și propunerile pentru a fi înaintate spre soluționare.
Dna Svetlana Rotundu, președintele Consiliului Raional, prezentă la ședință, a venit cu diverse idei de soluționare a problemelor cu care se confruntă instituțiilor școlare din raion.
Directorii au fost provocaţi la un schimb de opinii în scopul îmbunătățirii activității fiecărei instituții de învățământ.
Liliana Ștefârțâ, director Gimnaziul Poiana.




