Elevii Gimnaziului ,,A.Grosu” din s.Dobrusa, coordonați de diriginta Rotaru Tatiana si in parteneriat cu Consiliul Elevilor din gimnaziu au participat la activitatea ,,Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români” care s-a desfășurat la Caminul cultural din sat. Activitatea a avut ca scop cunoașterea tradițiilor populare privind Sărbătoarea Dragobetelui la români.
„Dragobetele îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa în zeul dragostei şi al bunei dispoziţii Dragobetele, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii”,
Elevii au aflat câteva din superstițiile și legendele care circulă în jurul Dragobetelui, punându-se accent pe valoarea prieteniei și a relațiilor bazate pe sinceritate, respect, colegialitate între elevi.
Elevii au sărbatorit iubirea … românește. Au organizat o întâlnire cu tinerețea și iubirea, într-un program bine pregătit,/prezentatori elevii clasei a VIII-a Rotaru Marcela şi Malii Denis/ din care nu au lipsit momentele artistice, dansul, muzica, dar și competiția. S-a cântat „De dragoste…!” cu elevele Cornos Natalia,Rotaru Marcela,Zelinschi Daniela,Cebotari Sanda.Iar trio elevilor din clasa a IX-a /chitară Bunescu Sergiu/ ne-a încîntat nespus.Au urmat apoi dansuri,scenete cu elevii clasei a VIII-a.Atmosfera de sărbătoare a fost întregită și de o serie de concursuri pentru elevi. În final, câștigătorii au fost premiați .
Într-o lume a tehnologiei, a internetului, e greu să mai duci acum un copil undeva în urmă cu 200 de ani. Iar prin această sărbătoare, tocmai acest lucru a fost urmărit.
Aducem mulţumiri doamnei Rotaru Tatiana,domnului Pînzaru Aurel,elevilor care au organizat o sărbătoare de suflet şi aşteptăm cît mai mulţi spectatori pentru ai susţine pe copii şi a promova tradiţiile populare.



